Uitasem unde am pus "cheile"...

Cam asta mi s-a întâmplat. După o bună perioadă în care n-am găsit un pic de timp să-mi pun ordine în gânduri, ca să nu vi le înșir de-a valma, după o altă perioadă în care am abandonat total ideea de a relua minunata îndeletnicire a scrisului și după o altă etapă în care, dominată de un dor suspect de-a scrie, nu reușeam să accesez panoul de bord pentru că nu mai știam cum, în cele din urmă, am răzbit!!!
Nu, n-o să mai fac imprudența de a promite că voi scrie cu regularitate.
Am, totuși, datoria față de prietenii vechi si statornici (cred că e pleonasm, dar...) care s-au încăpățânat să caute postări noi și au găsit pe blog un strat gros de praf și plase de păianjen , să-mi cer scuze pentru îndeluuungata absență și să le mulțumesc. Sunteți unul dintre motivele pentru care am vrut să mă reîntorc.

Așadar... Ajun de Moș Nicolae. Amintirile copilăriei, daruri, emoție, așteptare, zâmbete. Da, mai cred în Moș Crăciun! De ce n-aș crede în Moș Nicolae? O să-mi fac ghetele. Cu cremă. Înțeleg că și până și doamna Udrea își cremuiește încălțările în așteptarea darurilor. O reuși să termine această îndeletnicire prozaică până mâine, în zori?

Cronica unei emisiuni anunțate

Ieri, Crin Antonescu a avut județul Dâmbovița în program. La 15.00 trebuia să fie la o televiziune concurentă, în jurul orei 16.00, la o conferință de presă, la ora 17.00, trebuia să participe la ședința Delegației Permanente, iar la 18.00, la Columna, unde urma să-l intervievez vreo oră. Numai că președintele liberalilor a plecat târziu din București și a ajuns direct la conferința de presă. L-am întrebat pe președintele interimar dacă, în condițiile astea, emsiunea mea rămâne în schemă și m-a asigurat că da, chiar dacă invitatul va ajunge în studioul nostru la ora 19.00, nu la 18.00, cum fusesem anunțată inițial. Am acceptat întârzierea, deși nu eram noi de vină (cu atât mai puțin telespectatorii noștri) că domnul președinte nu a putut respecta programul. Pe intervalul orar alocat, inițial, nouă, Crin Antonescu a fost condus la televiziunea concurentă. Formatul a fost chiar interesant, invitați fiind același președinte interimar, la rându-i candidat pentru prima funcție în organizație, și, nu în ultimul rând, Crin Antonescu, președintele partidului. A, probabil că insistențele mele ca președintele PNL să intre, în emisiunea moderată de mine, SINGUR sau alături de TOȚI candidații pentru funcția de președinte, nu au cântărit prea mult în stabilirea televiziunii care să realizeze, prima, interviul. Din păcate, însă, domnul Crin Antonescu nu a mai ajuns deloc la Columna, trebuind să plece, de urgență, la București, asta după emisiunea înregistrată la postul concurent... Bine că am "apucat" să anunț toată ziua, pe postul nostru de teleiziune, o emisiune care nu s-a mai putut realiza, evident, din motive independente de voința noastră! Mii de mulțumiri organizatorilor acestei vizite!

Uninea Social-Liberală. Actul întâi

Democrat-liberalii care bravează spunând că speră să se facă alianța între PSD și ACD, pentru a fi siguri că opoziția va pierde alegerile, pot să răsufle ușurați: Alianța, mai bine-zis Uniunea se făcu. Cu oarece strângere de inimă, ca la o nuntă aranjată în care mirii care se iau mai de gura părinților, mai de teama că vor îmbătrâni singuri, partenerii au semnat, s-au pupat și s-au pozat, oficializând un soi de relație cu tendințe de menage aux trois. Au apărut diferențele clare de abordare încă de la discuțiile purtate în cadrul organismelor statutare, care s-au desfășurat separat. În timp ce pesediștii dădeau, în discursuri, de toți pereții cu guvernarea pedelistă, liberalii erau calmi și socializau într-o atmosferă boemă, schimbând între ei impresii însoțite de un zâmbet discret și ușor arogant. Snobi și afectați, fumau și pozau în fața camerelor. Cei din sala de ședințe erau feriți de ochiul indiscret al presei și dezbăteau în spatele ușilor închise. Sau asta se putea crede că fac. Până și Orban, după ce s-a pronunțat încă o dată împotriva acestei construcții politice, s-a lăsat purtat de un ritm imaginar și a schițat o coregrafie îndrăzneață care, probabil, trebuia să-i dea pe spate pe jurnaliștii din zonă. Numai liberalii dâmbovițeni erau încordați. Aveau toate motivele să nu le priiască socializarea: sâmbătă, pe 12 februarie, e Conferința Județeană, eveniment cu miză pentru aspiranții la funcția de președinte, dar și pentru viitoarele mișcări politice din zonă.
A venit și momentul semnării protocolului. Camere de filmat, blitz-uri, fraze memorabile. Dincolo de primele rânduri, mai spre ieșire, primarul Constanței se poza de zor cu liberalii, intrând rapid în centrul atenției. CP Tăriceanu părea interesat de uniforma verde a edilului, dar și de "furnizorul" acesteia. Mazăre l-a lămurit rapid: "Ne dau de la partid!".
Durerile de cap și certurile "conjugale" abia acum încep, odată cu calculele care se vor face pentru stabilirea camdidaților. Dar să nu pierdem toată distracția încercând să anticipăm!

Solicitare

Nenea Cronos, dă-mi și mie măcar o oră în plus pe zi, ca să am timp să scriu pe blog...! Nu de alta, dar se supără cititorii pe mine! A! De fapt aș vrea vreo două (ore) să ajung și la sală! Ce zici?

Teoria probabilităților

Probabil, o să scriu ceva pe blog, diseară. Dacă n-o să am timp sau chef, probabil că n-o să scriu.

Cornățelu 8...

... kilometri, după aparențe.
Dar, hai s-o iau cu începutul! Ieri, după ce am încercat să-mi împart cât mai bine timpul între știri și înregistrarea unei emisiuni, ediție specială, am constat fericită că aș putea ajunge la un concert de colinde, la Cornățelu - o comună dâmbovițeană, aflată la vreo 30 de kilometri de Târgoviște. De ce fericită? În primul rând, pentru că anul ăsta n-am reușit să ascult colinde și mi se părea o nesperată șansă de a mă bucura, chiar și după Crăciun, de căldura acestora. Apoi, cei pe care ar fi urmat să-i întâlnesc acolo ar fi făcut ca seara să fie, cu adevărat, liniștită și frumoasă.
Așadar, am terminat interviul cu prefectul județului și ne-am avântat, pe la ora 18.00, spre Cornățelu. Ne grăbeam pentru că începuse de ceva vreme concertul și vroiam să prindem măcar o oră de colinde. Eram cu ochii pe indicatoare, fiindcă nu știam exact drumul. La un moment dat, minune! Zărim, prin bezna destul de deasă, indicatorul căutat, pe care scria mare, alb pe albastru, "Cornățelu 8!". Săgeata acestuia ne direcționa către un drum de țară, pe care se vedeau urme proaspete de roți. Fără să stăm pe gânduri, am cotit-o în direcția arătată de acea minune a tehnicii rutiere. Dacă primii metri de drum nu ne-au lăsat să ghicim spre ce fundătură ne ducem, gropile, din ce în ce mai multe și mai adânci, aveau să ne strecoare în minte bănuiala că o să ni se înfunde, la propriu. Cu inima strânsă, am continuat, totuși, să mergem, străbătând, din ce în ce mai greu, porțiunile acoperite cu un mix de zăpadă, gheață și noroi, bazându-ne, însă, pe prețioasa informație scrisă pe, de-acum, celebrul indicator. Doar nu era pus degeaba! După vreun kilometru, tocmai când ne bătea un gând să ne întoarcem, fiind descurajați de pustietate, întuneric și de drumul care sigur putea fi parcurs, dar numai cu avionul, ne-am înțepenit în noroi. Cele câteva încercări de a ieși s-au soldat cu lopeți zdravene de amestec scârbos și lipicios de noroi și zăpadă, aruncate de roți pe parbrizul și capota mașinii. Cameramanul, care își asumase riscul de a mă însoți în necunoscut și pe post de șofer, a făcut din ochi o evaluare a situației: era nașpa! După ce mi-am amintit diferite înjurături, care mai de care mai elaborate, am coborât din mașină, cu un curaj vecin cu inconștiența, ignorând suveran sfatul colegului meu de a sta, naibii, potolită. Pojghița de gheață care mi-a dat, inițial, impresia de stabilitate și imboldul de a păși mai departe, m-a ținut fix două secunde. În noroi până la glezne și cu tonele de nervi stând să erupă, m-am întors, resemnată și docilă, în mașină. Aveam noroi și zăpadă în cizme, cât să-mi ajungă pentru toată iarna. Iar concluzia mea, la rece, nu era deloc departe de cea a colegului meu: pân-aci ne-a fost! Speriată de perspectiva petrecerii Revelionului într-un Logan Break rătăcit în câmp și înțepenit în noroi, am sunat un prieten. Cine ne-ar mai fi putut scoate la acea oră din... beleaua în care intrasem plini de avânt și îndemânare, dacă nu chiar prefectul? Operativ, acesta a trimis, o echipă venită dintr-o comună învecinată și care ne-a scos la liman cu ajutorul unui tractor. Ei, așa da! Civilizație, asfalt, ici-colo lumini! Puține, dar erau! Un domn polițist "întâmplat" prin zonă, a avut proasta inspirație să ne ia la mișto, informându-ne că trebuia să mai parcurgem vreo câțiva kilometri pe DN 71 până s-o cotim la stânga. Chestie care nu scria, însă, pe indicator. Așa cum nu scria nicăieri că drumul este impracticabil pe timp de iarnă. Bine, poți încerca să parcurgi, până la Cornățelu, cei 8 kilometri dacă ai tractor sau chef să-i deranjezi pe cei care au altceva mai bun de făcut, decât să te scoată din noroaie. Și, eventual, noaptea. Așa, să fie distracția completă și să mai socializăm! De unde deducem că indicatorul nu era pus acolo chiar degeaba...